A fost lansat „Trafficking in Persons Report 2016”
05-07-2016
A fost lansat „Trafficking in Persons Report 2016”
Doar 37 la sută dintre victimele traficului de persoane identificate în România în anul 2015 au beneficiat de servicii de suport, conform „Trafficking in Persons Report 2016”, lansat recent de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.
 
Potrivit documentului citat guvernul român nu a finanțat serviciile de asistență ale ONG-urilor, deși Agenția Națională împotriva traficului de persoane a început să ofere mecanisme pentru a furniza granturi ONG-urilor.
 
„Guvernul și ONG-urile au identificat un număr mare de victime, dar au asistat doar 37 % dintre acestea, majoritatea rămânând fără servicii și fiind vulnerabile la retraficare. Guvernul nu a alocat finanțări ONG-urilor care oferă servicii de asistență pentru victime, deși agenția națională împotriva traficului de persoane a început să dezvolte mecanisme de furnizare de granturi pentru ONG-uri. Victimele au avut dificultăți în a beneficia de servicii medicale, de consiliere psihologică și de protejare a identității în timpul proceselor penale”, se arată în raport.
 
Guvernul român nu îndeplinește standardele pentru eliminarea traficului de persoane, însă depune eforturi semnificative în acest sens.
 
În anul 2015, Alternative Sociale a lansat un set de recomandări privind reducerea vulnerabilității la traficul de ființe umane a cetățenilor provenind din țări din afara Uniunii Europene, extrem de relevante în contextul crizei refugiaților. Acesta poate fi vizualizat aici.

Direcţionează 2%!

Direcţionează 2% din impozitul tău pe venit Citeşte mai mult...

Fii voluntar!

Dacă vrei să faci voluntariat...
Citeşte mai mult...