Antitrafic
10-10-2013
Noiembrie - Decembrie 2007

 Razii simultane in Italia si Romania 

 
Politia italiana, impreuna cu ofiteri de legatura romani, a facut, marti dimineata, o razie la periferia orasului Milano pentru dezmembrarea unei retele de traficanti de copii. 
Ei au descins intr-o tabara in care se aflau aproximativ 200 de tigani din Romania. Traficantii aduceau copii din tara si ii puneau la cersit in Italia. In urma actiunii fortelor de ordine au fost retinute 18 persoane. Un ofiter de legatura roman a declarat  corespondentului Realitatea Tv ca au avut loc descinderi simultane si in Romania 
Cercetarile in acest caz au inceput in urma cu cinci luni si la operatiune au participat si politisti din Romania. 
HotNews.ro
11.12.2007
 
 
 
Justitia isi bate capul de jumatate de an cu arestarea unei familii de traficanti. Record in judecarea unei propuneri de arestare
De mai bine de o jumatate de an, magistratii de la Tribunalul Iasi, respectiv Curtea de Apel Iasi, se chinuie sa rezolve un dosar de arestare preventiva intocmit pe numele unei familii de ieseni care ar fi dus mai multe fete in strainatate in scopul exploatarii sexual. Singurul membru al familiei arestat in acest dosar este acum liber, printr-o decizie luata ieri de Tribunalul Iasi. Ar fi fost obligate sa se prostitueze peste 20 de tinere majore si minore care au adus profituri de miliarde.
De mai bine de o jumatate de an, magistratii de la Tribunalul Iasi, respectiv Curtea de Apel Iasi, se chinuie sa rezolve un dosar de arestare preventiva intocmit pe numele unei familii de ieseni care ar fi dus mai multe fete in strainatate in scopul exploatarii sexuale. Procurorii au avut o reusita doar in ceea ce-l priveste pe Cristian Gabriel Serban, pentru ca acesta a fost arestat preventiv. Se pare ca acest succes este unul trecator - ieri, magistratii de la Tribunalul Iasi au dispus punerea in libertate a lui Gabriel Serban. Concret, judecatorii au decis inlocuirea masurii de arest preventiv cu interdictia de a parasi tara. "Tribunalul Iasi a considerat ca inculpatul nu mai reprezinta un pericol social si poate fi judecat in continuare in stare de libertate. Avand in vedere probatoriul din dosar, consider ca este o solutie corespunzatoare", a declarat avocat Gabriela Gradinaru, aparatorul inculpatilor din acest dosar. Trebuie mentionat ca Serban este pus deja in libertate pentru ca procurorii nu au mai declarat recurs. Gabriel Serban are 32 de ani si a fost considerat capul acestei grupari. Recordul ca durata de judecare a unui dosar de arestare preventiva a fost stabilit in ceea ce-i priveste pe ceilalti membri ai familiei. Acestia au fugit in Italia si cu toate ca initial Tribunalul le-a emis mandate in lipsa, Curtea de Apel a decis in urma cu putin timp ca dosarul sa fie trimis spre rejudecare la Tribunal. Astfel, nici de Craciun sotii Lenuta si Valentin Serban, parintii lui Gabriel, nu vor sti daca pot veni in tara fara a fi arestati sau nu. In prezent, acestia s-ar afla fugari prin Italia. 
Trai de lux pe spatele prostituatelor
De asemenea, procurorii au cerut mandate si pentru sora si fratele lui Gabriel Serban, respectiv Anca Loredana, in varsta de 34 de ani, si Ionut, de 22 de ani. De asemenea, trebuie precizat ca Gabriel Serban este si singurul care a fost trimis in judecata, dosarul fiind disjuns cu privire la ceilalti membri ai familiei. Atat in Roma, cat si in Londra, toti membrii acestei familii traiau boiereste, in conditii de lux. Fiecare membru al familiei se ocupa de cate un segment al afacerii. Mama racola fetele, tatal le transporta si copiii se ocupau cu scoaterea la strada a tinerelor. Fetele erau duse la Roma si in Londra, unde practicau prostitutia, asigurandu-le membrilor familiei un trai mai mult decat decent in orasele mentionate. Conform politistilor, gruparea de persoane era foarte bine organizata, iar in perioada 2004 - 2007 s-a ocupat de racolarea, transportul si exploatarea prin obligare la practicarea prostitutiei in Milano, Roma si Londra. Ar fi fost obligate sa se prostitueze peste 20 de tinere majore si minore. Aceleasi cercetari au relevat ca membrii retelei au primit si si-au insusit, din activitatile de trafic, sume de peste 170.000 Euro, reciclate prin reinvestire in bunuri mobile si imobile.
Catalin BOACNA
http://www.ziuaiasi.ro/Record-in-judecarea-unei-propuneri-de-arestare-A17047.html
 
 
 
Un dambovitean care a incercat sa scoata din tara doua tinere ce urmau sa se prostitueze in Germania, depistat la P.T.F. Nadlac
 
Politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Nadlac au intocmit dosar penal pentru proxenetism unui dambovitean care racolase doua tinere, dintre care una minora, pentru a le duce in Germania, unde urmau sa practice prostitutia. Pentru a scoate minora din tara fara acordul parintilor, barbatul i-a obtinut fetei un pasaport bulgaresc fals, din care reiesea ca este majora.
In data de 17.11.2007, in jurul orei 22.00, la P.T.F. Nadlac - judetul Arad, s-a prezentat pentru a iesi din tara, cu un autocar, o tanara care s-a legitimat cu un pasaport eliberat de autoritatile din Bulgaria, din care reisea ca este majora.
Din verificari, s-a stabilit ca pasaportul prezentat este fals iar tanara este cetatean roman, se numeste P.M., are 17 ani si domiciliaza pe raza judetului Dambovita.
Politistii de frontiera au demarat verificarile, si au stabilit ca minora a fost convinsa, in urma cu doua zile, in Targoviste, de Aurel D., in varsta de 38 de ani, si el calator in autocar, sa mearga in Germania pentru a se prostitua.
Tot in cadrul cercetarilor, lucratorii nostri au descoperit ca, in acelasi mijloc de transport, se afla si Alexandra G., in varsta de 19 ani, domiciliata in jud. Dambovita, care a recunoscut, deasemenea, ca a fost racolata de Aurel D., pentru a se prostitua in Germania.
Barbatul le-a mai promis celor doua tinere ca banii pe care urmau sa ii castige din prostitutie ii vor imparti in mod egal.
In ceea ce priveste documentul fals, minora a declarat ca il are de la Aurel si a apelat la aceasta metoda deoarece nu avea acordul parintilor pentru a iesi din tara.
Avand in vedere cele constatate, politistii de frontiera i-au intocmit minorei actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de tentativa de trecere ilegala a frontierei si fals privind identitatea, iar lui Aurel D., pentru proxenetism si complicitate la fals privind identitatea, la finalizarea cercetarilor urmand a fi prezentati procurorilor, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.
 
Politia de Frontiera
09.11.2007

Direcţionează 2%!

Direcţionează 2% din impozitul tău pe venit Citeşte mai mult...

Fii voluntar!

Dacă vrei să faci voluntariat...
Citeşte mai mult...